pile-up

"All my life it's been like this. I tell you, there's no sense believing what you see. I learned early to practice not being fooled." / Mary Fell

imaginati-va ca sakura are parul rosu. tunsa scurt ar arata de undeva de sus ca si cum ar avea capul invelit cu grija intr-o pelicula lipicioasa de sange. imaginati-va ca sakura e o fetita de 12 ani care vrea sa salveze lumea. ca face mereu numai fapte bune si ca iubeste (mai degraba asexuat) un baiat cu care candva se va casatori. prin definitie, sakura este genul care va iubi numai un singur barbat intreaga viata. imaginati-va ca isi pipaie cu varfurile degetelor scalpul si ca isi lasa apoi urme fine de sange pe genunchi. atat de fine incat nu pot fi vazute de-aici. imginati-va ca viseaza sa aiba mereu numai prieteni, sa-i indrepte pe cei rai si sa-i salveze pe toti cei buni. imaginati-va ca vrea sa salveze lumea.

imaginati-va acum ca fetita de 12 ani nu exista. ca privirea pe care noi o aruncam de la balcon capata consistenta unui corp greu, care se loveste cu putere de ciment, exact in locul acela in care sakura parea sa astepte ceva. imaginati-va ca sakura capata consistenta si cum, pentru ca greutatea ii este straina, se dezechilibreaza.

de ce trebuia sa fie perfecta? o intrebare la care nu pot sa raspund, evident, raspunsul nu ar putea fi altceva decat sau un truism dupa toate regulile artei sau o eschiva.

mai important e sa spun ca imaginea sakurei se dezlipeste si ca asta e un lucru foarte trist. si mai e important sa spun ca lucrurile foarte triste sunt uneori necesare. mai necesare de foarte multe ori decat multe din acele lucruri care creeaza iluzia de fericire. de fapt, si iata pana la urma un truism, niciuna dintre cele doua tandre fiare - tristetea sau fericirea - nu pot fi concepute altfel decat in cea mai dura co-existenta.

acum imaginati-va niste masinute de jucarie, in culori stralucitoare, metalice, care sunt aruncate una in alta. care scanteiaza o secunda in aer, in recul. imaginati-va ca sunt abandonate pe covorul gros cu mickey mouse pur si simplu. 12 ore sau chiar mai mult.

n-am avut chef sa ma gandesc la lucruri serioase zilele astea. oboseam numai aducandu-mi aminte ca m-as putea trezi gandindu-ma la lucruri serioase. :) youknowthefeeling

m-am uitat la filme. am vazut in sfarsit elling si da mi-a placut si da, il inteleg (asta e pt diana) si eu cand se intreaba iritat: "de ce ne-au mai dat un apartament, daca trebuie acum sa iesim din el?" desi eu ma simt probabil mult my unsafe inauntru decat afara si nu e vorba de claustrofobie ci de altceva. ramane pentru data viitoare.

si m-am uitat la suicide club, blue velvet, wild at heart, direktoren for det hele si la nu mai conteaza :):):) din suicide club as extirpa clar sinuciderea politistului si am ceva cu solutia sau pretextul filmului, cu formatia, as fi preferat sa fie niste copii pur si simplu, asa cum as fi preferat in batoru rowaiaru sa nu se porneasca de la un video game

din wild at heart l-as extirpa pe nicholas cage in primul rand, care dupa mine a stricat tot si multe alte chestii as extirpa, insertiile kitsch care nu duc la arta si raman kitsch pana la capat. e probabil cel mai prost film al lui lynch.

direktoren for det hele am vrut sa ies sa-l vad on a big screen dar imi pare bine ca n-am facut-o pana la urma nu e genul de film care sa castige ceva din asta

a fost destul de ok filmul, in niciuncaz o revelatie, dar cel putin o comedie decenta, si asa lucru mai rar

mi-am cumparat doua reviste culturale romanesti si m-am plictisit ingrozitor cu ele in mana desi sunt din tabara t i n e r e i g e n e r a t i i. am terminat de citit malone moare si mi s-a parut incredibil. dar o sa spun altadata de ce.

am descoperit-o pe debra bruce si cu asta o sa ma intoxic o vreme :)

seeyousoon