Tuesday, June 26, 2012

vara

se mai poate citi despre rezervatia aici si se mai poate citi aici

trebuie sa spun ca am recitit-o si eu de curand si am ajuns la concluzia ca as modifica exact 11 cuvinte, dintre care 7 ar trebui pur si simplu sterse si inca 4 versuri, ceea ce mi se pare rezonabil
imi propun ca din cand in cand sa reevaluez si sa constat modificarile in aceste figuri

sunt la corabia din pacate am avut 1 probl cu maseaua si 2 din cauza probl cu maseaua probl cu traducerea asa ca am stat m mult la comp decat se intampla de obicei la cor dar sper situatia sa se imbunatateasca cat de curand

n am apucat sa vad mare lucru din oras deocamdata si dunarea numai putin si am apucat sa constat ca dincolo la casa "pomii de la metro" au mai crescut inca putin, dar iarasi sper situatia sa se imbunatateasca


lasand la o parte cele de mai sus totul merge f bine spre neasteptat copil iubit familie scris natura armonie dar si energie sper tot asa si de acum incolo


Friday, April 20, 2012

despre mine, din nou



in ultimul timp a venit atat de des vorba despre mine ca mi-a venit sa si rad cand mi-am adus aminte de blog si m-am hotarat sa postez link la interviul asta, care interviu e f probabil sa fie semi-imbecil, pt ca eu nu prea gandesc clar (desi imi place asa de mult claritatea :p) cand in discutie este propria mea persoana, in afara de cazurile in care pornesc de la inceput in cap cu "o figura de stil", iar asta nu se intampla in interviuri, ci de ex in autoportrete
(observati ca am impresia ca in rest gandesc clar)


”Cred foarte mult în luciditate, în claritate, în limpezime”

Apr 19th, 2012 | By admin | Category: Studioul de carte

La Editura Casa de Pariuri Literare a apărut, în 2011, volumul ”Rezervația” semnat de Cristina Ispas. Andra Rotaru a dialogat cu poeta, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, despre această carte și despre poezia contemporană, în general.

Există o “boală a epocii” în poezie?

Da, cred că există o „boală a epocii” şi că poezia e şi ea atinsă. Mai mult decât atât, chiar dacă îmi dau seama cât de plat a ajuns să sune asta, nu mă feresc să mai spun încă o dată că boala epocii noastre este viteza şi că simptomatologia ei (complexă) este cea care defineşte poezia contemporană. Sunt conştientă în acelaşi timp că răspunsul meu este unul cum nu se poate mai vag, viteza implicând în primul rând o continuă reconfigurare a coordonatelor determinative ale lumii în care trăim, o derulare mai rapidă a „epocilor”, cu tot cu bolile asociate. Astfel încât, chiar dacă aş putea să merg mai departe şi să încerc să schiţez un pattern al discursului poetic asociat vitezei, ar fi ceva la fel de vag (deşi nu mai puţin adevărat), de genul discurs discontinuu, frânt, fracturat etc. Plus că, din păcate, „supravieţuiesc” în poezie şi destule boli ale epocilor deja apuse şi atunci ar trebui să fac referire şi la ele şi, oricât de tentant ar suna, n-am mai terminat niciodată J

“Emoţia nu a fost niciodată/ un bun detectiv”

Cred foarte mult în luciditate, în claritate, în limpezime, în efortul depus permanent în sensul reconstruirii ca opusă distrugerii, reglării ca opusă dereglării (sintagma „dereglarea tuturor simţurilor” mă enervează enorm, deşi nu neg sau nu-mi displace ce s-a făcut în numele ei în epocă) şi, ca să nu par cu totul lipsită de generozitate, prefer oricând utopia ca opusă anarhiei. Nu vreau să minimalizez importanţa capacităţii intuitive, mi-ar părea rău să fiu prost înţeleasă, tot ce vreau să spun este că de obicei tentaţia autodistrugerii este imensă şi că e păcat că e aşa.

Personajele din volum se împrietenesc “în viteză”, obligativitatea acţiunilor de după lipsind, la fel şi temporalitatea. Cadrul în care se petrec aceste întâmplări poate fi oricare?

Bineînţeles că oricare. Toffler îl cita în „Şocul viitorului”, la capitolul „Prieteniile în viitor”, pe psihologul Courtney Tall, care afirma că, în viitor, „stabilitatea bazată pe relaţiile strânse cu un număr mic de oameni va deveni inoperantă, datorată mobilităţii înalte, diversităţii mari de interese, precum şi capacităţii variabile de adaptare şi schimbare ce va exista la membrii unei societăţi foarte automatizate…”. De altfel, Toffler mergea chiar mai departe şi îşi imagina, ca o glumă, cum în viitor va apărea familia „modulară”. Cu alte cuvinte, în loc să-ţi „cari” cu tine familia de fiecare dată când îţi schimbi odată cu jobul şi oraşul în care trăieşti (familie care îşi va pierde astfel, printre altele, şi prietenii), vei primi în noul oraş o familie „de-a gata”. De fapt, ideea e mai veche. În Utopia, Thomas Morus îşi imagina şi el cum, în numele unui echilibru economic, o familie cu prea mulţi copii ar mai putea să renunţe la cîţiva în favoarea unei familii cu prea puţini J Oricât de cinic ar părea însă, adevărul este că de cele mai multe ori nu reuşim să ne păstrăm prietenii de la fostul job de exemplu, iar atunci când o facem depunem destul efort şi o facem cumva artifical.

Concediile, weekendurile, perioadele destinate din punct de vedere social vacanţei şi relaxării se suprapun peste segmentul de unde începe “indiferenţa”: “aici e capătul indiferenţei/ de aici începe un fel de înţelepciune/ un fel de compromis”.

Ce frumos ai zis „se suprapun dpdv social” J Ca să-ţi răspund, o să mă folosesc aici de un concept care a circulat prin presă acum un an şi jumătate, poate doi ani, nu mai ştiu exact, şi anume conceptul de „supapă” folosit de Sorin Ovidiu Vântu, care făcea referire atunci la Academia Caţavencu, Radio Guerilla, Vox Publica, entităţi de presă pe care omul de afaceri le-ar fi folosit ca pe nişte „supape” de credibilizare pentru trustul său, lăsându-le ceva mai multă libertate de expresie. Ei bine, concediul, weekendul şi în general orice interval de timp care se poate califica drept „timp liber” în vieţile noastre, funcţionează ca un fel de „supape” pe care ni le oferă sistemul pentru a ne menţine împăcaţi cu vieţile noastre.

Ce este această “rezervaţie”? A fost modificată vreodată, poate fi învinuit cineva de existenţa ei? Poate cineva trăi în afara ei?

În principiu, ar trebui să se poată trăi şi în afara rezervaţiei, dar în cazul nostru (mă refer la oameni) acest „în afară” ar fi Luna sau planeta Marte şi cred că mai avem ceva de aşteptat J. Cel puţin teoretic însă, animalele ţinute în captivitate pot supravieţui în sălbăticie, cu condiţia să fie pregătite pentru acest lucru, să fie prinse într-un fel de program special etc. Ceea ce e mai greu de realizat în cazul omului, pentru că e aproape imposibil să evaluezi corect un sistem, şi implicit situaţia ta în acel sistem, din interiorul lui. E nevoie de o detaşare (nu numai în spaţiu, dar probabil şi în timp), de o perspectivă din afară, ca să ajungi măcar să-ţi doreşti să părăseşti rezervaţia. În fine, cred că e destul de complicat.

Au existat grupuri-ţintă studiate, tipologii tipice momentului, pe care ai încercat să le observi? “Înregistrarea” se soldează cu notaţii poetice clinice: “perechea nr. 1″, “perechea nr. 2″ etc.

Nu, lucrurile nu s-au întâmplat atât de matematic. De fapt, cred că e chiar mai multă emoţie implicată în rezervaţia decât ar fi fost necesar sau decât vreau să admit sau să cred că este. Cu alte cuvinte, aş folosi un cuvânt mai lejer, în loc de studiu, cum ar fi „observaţie”, iar tipologiile cumva s-au impus sau, altfel spus, s-au limpezit pe parcurs. Oamenii sunt nişte fiinţe destul de complexe, dar există totuşi, dincolo de toată complexitatea asta, şi posibilitatea de a restrânge, cu relativă uşurinţă, o societate la câteva tipologii. E cam la fel cum se întâmplă cu banalele microexpresii faciale.

V. Leac scria pe coperta a IV-a că “rezervaţia” e un documentar poetic”. Înspre ce se îndreaptă poezia, în opinia ta, astăzi?

Cred că, în general, despre orice ar fi vorba (în afară de politică), mă interesează mai mult să mă gândesc spre ce anume aş vrea eu să se îndrepte, decât să fac pronosticuri. Cel puţin atunci când nu sunt nevoită. În contextul special al poeziei însă cred că, în afara proiecţiilor care privesc strict ceea ce scriu eu, prefer să aştept pur şi simplu să fiu surprinsă şi, trebuie s-o spun, ultimii ani nu m-au dezamăgit.


cine vrea sa vada si poze sa se duca pe link *asta fiind o gluma

http://www.agentiadecarte.ro/2012/04/%E2%80%9Dcred-foarte-mult-in-luciditate-in-claritate-in-limpezime%E2%80%9D/