Tuesday, December 20, 2011

foarte scurt autoportret


Pun aici un text care a fost citit de curand pe fragmente, pierzandu-se astfel aproape orice urma de autoironie, motorul insusi al textului, si la fel concluzia lui de altfel irefutabila: viata e usor rezumativa ...

M-am născut la Corabia, în sud, într-o zi de 29 august, acum treizeci şi puţin de ani, nimeni din familie nu-şi mai aminteşte la ce oră şi nici măcar dacă era zi sau noapte. Am copilărit la ţară, până la vârsta şcolară, la bunici. Am avut, ca mai toţi cei din generaţia mea, nişte părinţi de weekend. Tineri, frumoşi, visători, ingineri. În copilărie, cu riscul de a suna aiurea, m-au marcat la modul iremediabil două lucruri: singurătatea şi moartea. Eram singurul copil de pe stradă care locuia cu bunicii, aşa că mă bucuram de mult timp liber, pe care ceilalţi copii, nevoiţi să ajute pe lângă casă, nu-l aveau. Îmi amintesc cum fâţâiam toată ziua poarta să verific dacă n-a mai ieşit nimeni la joacă şi cât de bine cunoaştem scârţâitul fiecărei porţi din vecini. Când aveam şase ani un coleg de joacă de pe stradă a murit înecat, iar asta m-a făcut să realizez că se poate muri şi de copil şi atunci planurile mele (îmi doream să devin jurnalist sau avocat) s-ar fi spulberat dureros înainte de vreme. În clasele primare am fost grăsuţă, dar printre cei mai buni la învăţătură şi cu unii dintre cei mai frumoşi părinţi din clasă, aşa că mi-a fost bine. La bloc am suferit şi mai mult de singurătate. Dacă la bunici fâţâiam poarta, aici mă instalasem practic pe balcon. Am fost un copil dornic de companie, deşi gustam şi o ficţiune bună, atunci când capul meu era dispus să lucreze la ea. Când aveam zece ani a venit revoluţia. M-a surprins în plin război, în spatele blocului. Construisem cazemate din zăpadă şi ne atacam unii pe alţii cu bulgări. Trei bulgări încasaţi şi erai mort. Îmi amintesc foarte bine figura lui Dinescu la televizor, probabil mi s-a părut cea mai expresivă, şi cadavrele ceauşeştilor, care m-au bântuit încă multă vreme. Încă de pe atunci eram împotriva pedepsei capitale, dar numai fiindcă moartea mi se părea prea blândă şi preferam violenţa şi tortura. Dintr-a cincea am urmat o clasă cu profil sportiv, mai exact handbal. La început păream să am şanse mari să fiu printre cei mai buni, trăgeam foarte bine la poartă, dar s-a dovedit repede că nu eram chiar cu tot sufletul în treaba asta. Când eram în clasa a şaptea echipa a câştigat titlul de campion naţional la junioare III. Am avut ocazia de curând să revăd filmările de la întoarcerea oraş, imediat după victorie. Eram excesiv de timidă (cred că mai mult decât oricare dintre colegele mele), foarte emoţionată şi foarte fericită. Eram, de asemenea, foarte frumoasă. În clasa a opta am părăsit clasa cu profil sportiv, pe motiv că venise vremea să acord mai mult timp învăţăturii. Adevărul e însă că mă săturasem de antrenamente. La liceu am urmat un profil de matefizică, alegere pe care am făcut-o împreună cu o foarte bună prietenă, care acum locuieşte în Danemarca. Prin clasa a noua am citit Un om sfârşit, exact la timp ca să realizez cât de tare mă puteam rata cu aspiraţiile mele enciclopedice. Toată generaţia mea citea Cioran şi Nietzsche (exceptând un mic segment care citea Asimov şi Hassel), drept pentru care eu i-am citit abia ceva mai târziu pe Cioran şi Nietzsche, iar pe Asimov si Hassel niciodata. M-am apucat de scris poezii la o vârstă foarte fragedă, dar nu pot spune că sistematic sau că eram condusă de o mare pasiune. Cred că mă fascina mai mult actul fizic de a scrie. Citeam în schimb enorm şi aproape cu furie. Tot liceul am fost obsedată că sunt grasă. Anul trecut mi-am vizitat o prietenă care avea o fotografie cu mine, privind un panou publicitar, rara avis pe atunci la noi, undeva pe o autostradă din Elveţia. Purtam o pereche de blugi drepţi, foarte largi, şi o bluză de trening excesiv de lălâie, menite să-mi mascheze cele 56-57 de kg pe care le aveam atunci, la o înălţime de 1.72. În liceu am fost o persoană sociabilă, chiar populară (ceea ce reprezintă o uşoară contradicţie în termeni, ştiu). Am cultivat toleranţa şi prietenia. Facultatea a reprezentat una dintre cele mai moarte perioade din viaţa mea (social vorbind, altfel nopţile albe de lectură au fost minunate), aşa că nu-mi place în mod deosebit să vorbesc despre asta (sper să mă ierte prietenele mele). În 2011, pe 6 februarie, după o îndelungată suferinţă, s-a stins din viaţă bunica mea, pe care am iubit-o foarte mult. Pe 23 februrie s-a născut fetiţa mea, Natalia, pe care o iubesc foarte mult. Pe 19 ocombrie a murit bunicul meu, pe care l-am iubit foarte mult. Casa în care am copilărit, şi pe care am iubit-o foarte mult, a rămas acum pustie. Eu locuiesc în Bucureşti, cu noua mea familie. Îmi doresc un câine (un Mops sau un Basset Hound, ştiu cum sună, dar asta îmi doresc), dar am hotărât să aştept până când fetiţa mea va împlini 2 ani. Am un frate, care s-a mutat de curând în acelaşi cartier cu mine, şi câţiva prieteni foarte dragi, dintre care unii au părăsit de curând România, pentru lumi/rezervaţii mai bune.

5 comments:

Anonymous said...

cristina, m-ai facut sa plang....

Anonymous said...

tocmai ce am realizat doua lucruri:
1. ca nu am semnat comentariul
2. ca afirmatia mea e cam cheesy, asa ca o sa raman tot anonima:P

vinyl said...

banuiesc ca va trebui sa m obisnuiesc si cu asta ... cu anonimii din viata mea :p

Dli said...

Superb autoportret transcris in cuvinte ! felicitari .

Ady said...

Buna ziua,

Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.

dumitru_gabriela31@yahoo.com