fumetti

când eram în spital, acum mai mulţi ani (am stat aproape două luni), cel mai rău era când primeam vizite. le aşteptam nerăbdătoare toată ziua, iar atunci când se apropia ora începeam să mă sufoc. erau prieteni şi colegi de la facultate care făceau cu rândul, astfel încât să nu-mi rămână nicio zi goală. se roteau ca nişte păsări uşor prăfuite, deasupra unui copac dincolo de geam. în ciuda distanţei însă corpul se încorda mereu să arate bine, să dizolve efectul hainelor cu care mă tăvăleam toată ziua prin pat şi a părului anemic şi a palorii care mi se părea când eram singură atât de frumoasă.
după ce am ieşit în sfârşit, într-o altă lume, pentru că între timp soarele scăzuse în intensitate şi culorile se autodevoraseră şi se făcuse frig, am început să mă gândesc tot mai mult tot mai des la ceva ce nu mă interesase de fapt apasat niciodată: la corpul meu. care de-acum se urâţise şi trebuia ascuns, ferit privirilor, şi care în plus avea nevoie să fie tot timpul susţinut pe dinăuntru cu cârjele minţii. şi mai era şi oboseala rămasă de-atunci captivă, care nu se mai spală din sânge.
nici nu ştiu de fapt de ce mi-am adus aminte de asta, poate pentru că a fost toată perioada asta agitată şi demolatoare de gânduri sănătoase, poate că pasul în gol tot din cauza oboselii adunate în ultimele luni a declanşat. în fine, nu contează. aseară după job am convins-o pe alina să meargă cu mine să-mi caut sandale. şi mi-am cumpărat rapid, era deja 9 seara când am ajuns în magazin, nu una, ci două perechi. pur şi simplu nu m-am putut hotărî. abia acasă când le-am scos din cutii mi-am dat seama cât sunt de diferite:
prima pereche e cu talpă joasă, cu două barete late, negre, de lac, dispuse futuristic, cu catarame mari aurii, uşor SM, iar cea de-a doua e cu talpă înaltă (nu toc) cu barete din piele foarte moale, în trei nuanţe: un verde veşted, maroniu-roşcat şi o nuanţă de bej. o pereche de sandale pentru jumătatea grăbită, schizoidă, isteric-alintată a creierului şi una pentru latura mai visătoare, mlăştinoasă, molatecă, caldă
aşa stau lucrurile deci: o pereche de sandale pentru cristina care vrea să fie plăcută de toată lumea (şi nu se poate şi suferă) şi o pereche de sandale pentru cristina care vrea mulţi prieteni şi căreia îi este fff drag de toţi : P
o pereche de sandale pentru cristina care a stat la petrecerea de la liceu (zece ani de la absolvire ţine ochii laaaaaaaaaaarg deschişi) mai mult la masă şi care a fumat şi a fumat şi a fumat şi o pereche de sandale pentru cristina care a fost şocată a doua zi când şi-a dat seama că au existat şi bârfe
mai mult despre petrecere nu e de zis. un punct mare, îngroşat.
so, ce să facem până la urmă cu trecutul? o soluţie cel puţin am găsit: facem fumetti-es. luăm frumos plicurile cu fotografii, lipim o folie subţire peste ca să producem efectul de lumini şi umbre şi bineînţeles punem propoziţii scurte şi funny în gura personajelor : P