bouncyball

azi am incercat toata ziua sa descarc pe blog o piesa de pe youtube. pur si simplu ma enervasem deja dupa ce am vazut ca nu merge prima oara
o sa incerc si asa, click aici
vineri am fost dupa mult timp la teatru. dupa mult timp pentru ca mi-e frica sa ma duc, trebuie sa recunosc, e asa de usor inca sa ramai blocat in sala cu o piesa plicticoasa de scoala veche romaneasca incat mai bine nu
dar ma bucur ca am ajuns aseara, gratie alinei, care a luat biletele, la sado maso blues bar
(piesa maria manolescu, regia gianina carbunariu, actori virgil aioanei si rolando matsangos)
si probabil acum o sa tot merg, cum fac de obicei, pana dau iarasi de o monstruozitate
a fost f funny si nu numai funny, actorii au fost excelenti. aioanei a reusit sa fie foarte dragalas in rolul de asistenta, mama, iubita (mai ales iubita). sarutul intre cei doi a iesit perfect induiosator si chiar si scenele care in mod normal m-ar fi enervat, cand actorii ies pe strada si-i urmaream prin geam au fost delicioase :P au fost si lucruri care nu mi-au placut e adevarat, dar am spus deja intr-un post anterior ca invat sa nu spun neaparat si ce nu-mi place

de fapt, este vorba despre un sado-masochism de zi cu zi, care irumpe intotdeauna in relatiile umane, intre prieteni, iubiti, in familie etc
dupa ce m-am intors de la teatru am vorbit putin cu dani la telefon, e la corabia, putin cu diana pe mess si apoi am citit in sfarsit claire castillon – insecta (zic in sfarsit pt ca diana citit-o prima si era dintre cartile aprobate asa ca trebuia sa citesc si eu:D)
ce m-a surprins in primul rand e ca venea perfect in prelungirea piesei. tot de un sado-masochism de zi cu zi avem parte si la claire. cu difererenta ca ea elimina barbatii din ecuatie, ii sterge pur si simplu. ne lasa numai cu mamele si fiicele
fiecare povestire din carte aduce un caz, un anumte tip de relatie dintre mama si fiica, pe schema victima-calau. rolurile se inverseaza continuu
uan dintre povestiri, cea cu fiinca retard de la final, mi s-a parut fake, dar restul mi-au placut. claire nu face de fapt decat sa ne sublinieze ipocrizia in dialogul pe care il purtam cu noi insine, ingrosand anumite gesturi, teorii pe care le adoptam pentru ca ne convin etc.
saptamana trecuta am citit de la oana romanul anei maria sandu - fata din casa vagon. e vba tot de relatia dintre mama si fiica, narata pe tot parcursul romanului pe acelasi ton fara oscilatii, cu o voce in care se amesteca o feminitate amorfa, un cumul de organe, prejudecati, slabiciuni si evadari feminine si un expresionism transant
de fapt povestea este o proiectie, pt ca fiica n-a existat niciodata ni se dezvaluie in final, Ileana a facut un avort. firul narativ este desfasurat invers, ca in irreversible. personajele masculine lipsesc si de-aici, in sensul ca nu au deloc voce. apar numai ca niste siluete amenintatoare, demente, a caror umbra se proiecteaza mai mult pe peretele memoriei

inainte de claire am citit ishiguro, din care mai citisem si ramasitele zilei si sa nu ma parasesti si mi-au placut amandoua
acum am citit pe cand eram orfani si mi-am adus aminte imediat urmarind copilul care se intoarce dupa multi ani ca detectiv din londra in shanghai sa-si gaseasca parintii disparuti in timpul primului razboi mondial, copilaria lui din colonia internationala
si mi-am amintit de sasa stanisic - cum repara soldatul gramofonul, carte pe care am citit-o acum cateva saptamani cred (foarte frumoasa:))
ambele carti pun cate un copil in fata razboiului si in ambele cazuri razboiul sterge de pe harta tinutul copilariei (colonia internationala in cazul lui ishiguro) iar in cazul celalalt e vba de fragmentarea Iugoslaviei
intr-un fel si eu am senzatia asta, cand citesc despre comunism, ca am copilarit intr-o tara care nu mai exista si obsesia imi ramane desi deocamdata incerc sa evadez din zona copilariei (in scris pt ca daca e vba de citit as citi toate romanele cu copii din lume. ei, nu chiar toate). si daca tara aia nu mai exista ma gandesc ca ar trebui sa fiu infinit mai libera

tot in ultimele saptamani am citit si agota kristof - trilogia gemenilor. mi-a placut foarte mult marele caiet dar urmatoarele doua carti nu. desi a doua ar putea fi ok.

tot copii si tot razboi dar mult mai tulburator, pt ca aici revine si tema cu care mi-am inceput postul - sado-masochismul pe care cei doi gemeni de 7-8-9 ani il practica si in forma lui asexuata pt "calire" si in relatia cu un ofiter german.

am pus o foto cu acvariul meu pe care nu-l mai am. am renuntat la el pt ca la putin timp dupa fotografia asta scalarii mi-au papat pestisorul auriu. si nu era primul meu pestisor auriu care pierea in razboi cu scalarii