fetiţa şi ţigara

m-am lăsat de fumat. e adevărat că nu e nici prima şi că s-ar putea să nu fie nici ultima dată când o fac, dar până una alta am stat clean mai mult de o lună. în contextul ăsta am văzut cronica pe care o face, deşi nu e o cronică de fapt, ioan t. morar cărţii de săptămâna trecută de la cotidianul – fetiţa şi ţigara, de benoît duteurtre
citiţi cronica aici şi o să vedeţi cum se plânge criticul că nu vrea să ţină o pledoarie pro-fumat. mi-am amintit imediat, ce strălucesc în mocirla creierului meu diamantele frustrărilor!, de o glumă (în fine : P) a cuiva mai demult, când iarăşi mă lăsasem de fumat odată...
mi se reproşa (asta era gluma) că vreau să mă las fiindcă m-a convins propaganda occidentală. de fapt, două sunt problemele care intervin atunci când un (pretins sau nu) artist vrea să se lase de fumat: frica să nu fie catalogat drept o simplă păpuşă manevrată de sforile ideologice occidentale
şi aici merită discutat, pt că occidentul ăsta, şi o să ne referim mai ales la us, că ne-a fascinat mai mult, e destul de antagonic:
reprezintă mai întâi o democraţie ciudată, mai ales pt est-europeni. ideologii americani, grupaţi în cercurile de elită de la universităţile din ivy league sunt adepţii unor concepţii politice tributare fie valului de emigranţi din europa nazistă (anti-nazişti aşadar, socialişti) a anilor 40 fie valului de neomarxişti pletoşi din anii 60 şi sunt majoritatea de stânga. şi ei controlează lumea. pt că de la ivy league vin cei mai puternici oameni politici ai US. ce e interesant e că, deşi se extrag din pătura rebelilor 60 (amatori de tot felul de substanţe nocive, nu mai enumerăm) ei, datorită faptului că sunt de stânga, au lăsat să se altoiască pe scheletul lor ideologic, cu care defilează în continuare, tot felul de politici corecte, cum ar fi şi asta cu fumatul care dăunează nu numai fumătorilor, dar şi pasivilor din jur etc.
aşadar, artistul trebuie să se teamă de două lucruri, conform marotelor contemporane ce hrănesc zbaterea întru salvare în diversele reţele ideologice, de faptul că va fi acuzat că se grăbeşte să „asculte”
şi
cel de-al doilea lucru de care trebuie să se teamă „artistul” e că va fi acuzat că se gândeşte să se autoconserve, ceea ce e rău pt un artist, ideea asta de a-ţi păstra sănătatea trădează şi o anumită tendinţă spre autocenzurare, imposibil să nu se răsfrângă şi în....artă
în fine, am citit cartea până la urmă. e greu de spus numai din lectură dacă e chiar o pledoarie pt fumat, dar pagina de web a autorului pare s-o confirme fără dubii
cert e că merită citită, pt că e vba de mai mult decât de fumat. încearcă să arate în primul rând ce s-ar întâmpla dacă toate politicile corecte s-ar dezvolta fără restrişti, arată gradul ridicat de implicare al occidentului, în jocurile pe viaţă şi pe moarte ale teroriştilor din orient (partea asta e chiar un MUST)în fine, ca să revin la fumat: încerc să mă las şi deocamdată sunt în faza în care îmi place procesul de „lăsare.” nu sunt nervoasă, ci dimpotrivă J asta nu înseamnă însă că nu mi se pare aiurea alungarea fumatului din spaţiul public, fumatul în faţa clădirilor în care lucrezi etc. până la urmă, nici nu înţeleg de ce dacă se chinuie atâta, nu le interzic direct producătorilor să producă. de fapt, glumesc că nu înţeleg, mi-e teamă că înţeleg prea