jeliza-rose

tideland - directed by terry gilliam, a novel by mitch cullin
fetitza are 12 ani. are patru prietene imaginare - mustique, baby blonde, glitter gal şi sateen lips - personalizate în capetele (care aduc mai degrabă a voodoo dolls) a patru păpuşi. evident detaşarea capului de trup la păpushi funcţionează ca o parabolă pentru desprinderea fetitzei de realitate. pentru autismul fetitzei care nu face deosebirea între un corp viu şi un cadavru.
aici intrăm în grotesc. cadavrul în putrefacţie e grotesc. imaginea fetitzei mângâind cadavrul în putrefacţie e grotescă. şi forţată la un anumit nivel de percepţie. şi totuşi perspectiva asta care ne face să punem eticheta forţat şi excesiv e greşită. cheia e greşită. junkies, overdoses, corp inert (chiar dacă viu - te întrebi ce înseamnă viu). fetitza a trăit tot timpul lângă cadavre. normal că nu face diferenţa.
chiar dacă se plusează cu celelate personaj - a retard and a weirdo, mi se pare justificat. plusul, excesul, închide toate uşile. chiar dacă e previzibil cum au zis mulţi, e bine că e previzibil. nu credem în minuni. numai o minune scotea din previzibil, dar nu credem în minuni.
fetitza va fi pur şi simplu bine. va fi până la urmă safe. va ieşi cu bine. cumva.
previzibilitatea asta e un mod de a-ţi da senzaţia că viaţa merge într-un singur sens. încet, într-un singur sens. în brazil gilliam derulează pe toată durata filmului aceeaşi piesă. e şi aici cam acelaşi lucru.
în rest, nu vreau să spun nimic de ţara minunilor. nimic de alice. jeliza-rose