something is very wrong

n-am repetat din greseala, asa am simtit nevoia. nu prea am chef sa ma interoghez de ce. este pasajul de la universitate inca in lucru. il recomand celor care nu l-au vizitat inca. recomand echiparea cu ochelari de soare sa fie intunericul cat mai apasat si casti in urechi. fotografiile sunt si nu sunt atat de expresive pe cat le-as fi vrut, dar am decis sa nu lucrez deloc pe ele, pentru ca postul asta este dedicat cuiva care probabil astepta un post urat. si asta e un post urat. unul foarte urat. pentru ca nici el nu ne salveaza

most precious

gata. in sfarsit, simt cum nervii mei subtiri si inalti incep usor usor sa se aseze. si-au plecat deja capetele si-au indoit genunchii. inca putin, inca putin si pe suprafata lucioasa or sa alunece numai niste simple bilute colorate si la sfarsit n-o sa se mai vada nimic. luciu si deasupra intunericul linistitor

sau poate in loc de bilute colorate, or sa mai bantuie o vreme acolo sus familiile de termite, despre care am citit ca au nevoie sa se intoarca mereu mereu din expeditiile lor acasa sa-si reconfigureze sistemul de orientare. or sa faca mii de curse din astea si la sfarsit campul o sa fie scrijelit in intregime cu flori :D

nu cad iarasi, nu, nu, era un test :)

ce se intampla acum? in primul rand fac ordine, planuri, ma joc cu orele fixe, cu listele, cu programarile, cu compartimentele si seratarasele etc. in loc sa continuu sa ma leg cu inselatoarele corzi elastice mai bine fixez lanturi scurte si rigide. nu-mi permit nici sa ma intorc ca termitele la cuib (pentru ca spre deosebire de ele eu ma tulbur in loc sa ma limpezesc, cuibul meu e toxic, e plin de viermisori cu miros de trecut, trecut mort ca orice trecut) dar nici sa ratacesc pur si simplu nu pot

si o sa ma leg ca intotdeauna de prieteni si de oamenii care-mi plac. o sa merg cu madi si cu doina la petrecerea de la liceu saptamana viitoare si o sa vad acolo o gramada de oameni de pe chipul carora au disparut trasaturile de adolescenti si o sa fiu ok, nu-i asa? o sa merg maine s-o vad pe alina si o sa-mi povesteasca tot si o sa pivotez in jurul povestii si o sa fiu calda si o sa-mi fie bine, o sa ma rog de oana desi e deja cam tarziu sa mearga maine cu mine (iar) sa vedem instalatia lui bogdan (lipcanu) si o sa ma blochez cateva ore pe asta, o sa ma gandesc la vasile (leac) care a stat o zi intreaga la pescuit si n-a prins nimic si data viitoare cand o sa vrea dani sa mearga in loc sa fac pe printesa o sa merg cu el, o sa-l ascult pe serban povestindu-mi despre cum nu-si recunoaste mainile si despre cainele care il bantuie si-l musca pe dinauntru si o sa stiu ce sa-i spun, pentru ca o sa ma gandesc si la asta, o sa vorbesc cu diana si o sa-i spun ca in loc sa impartim camera la spitalul de nebuni cum ramasese ieri o sa adoptam o nebunie cuminte si o sa traim in libertate si o sa-i spun maica-mii iar ca sunt mai puternica decat ea oricum si sa stea linistita si o s-o sun pe dana sa vad ce face indiferent cat de stresata si obosita sunt si si si si

si o sa raman toata vara in bucuresti sa-mi termin lucrarea si o sa contemplu in continuare pe cer printre norisorii care abia se mai tin de-atata soare titlul pe care mi l-am fixat deja pentru urmatorul volum (despre care stiu acum atat de putine :D ) si care ramane secret deocamdata si care asa de pretioasa ma face sa am simt. pretioasa pretioasa.

si pentru ca tot am ajuns la titlu, citesc cartea micilor invazii ( a lui stefan (manasia)) sau mai bine zis o citesc a treia oara si inca nu m-am putut obisnui cu titlul, si e foarte bine ca e asa, ca titlul reuseste intr-un fel sa corupa de fiecare data lectura, dar mai mult despre asta altadata

de fapt sa mai pansam deocamdata cu putin intuneric

lyrics&politics

these two pictures are so sad I feel like crying. people are not machines. they try to but they are not. so this is nothing like power like beauty like order. this is like pure pain or pure emptiness. while leaving ideologies aside.

although, is this possible?

the girl running

zhang pen again

era normal sa se intample, asteptam. am fost prea mult timp IN CONTROL. era firesc sa alunece in sange si de-acolo pumnii stransi in somn si in sfarsit mangaierea fina, cand iti scapa printre degete. nu stii ce e, dar simti cum iti scapa printre degete. si mai tarziu, daca ai rabdare, afli: controlul.

nu ma gandesc niciodata la mine ca la genul depresiv. stiu, stiu, pentru cativa dintre voi e amuzant, dar asta e adevarul. nu ma gandesc la mine ca la genul depresiv. si nici genul isteric nu sunt, desi poate sunt totusi o isterica, dar una fara curaj: pastila scoasa repede afara cu degetele varate pe gat, strigatul blocat in creier, scuze in loc de fuga si usi trantite, zambet tamp in loc de revolta etc. e adevarat, nu ma pot abtine sa nu dau drumul la pestii piranha pe raul insa deja sclipind de petrol, dar asta e o dovada de isterie light, domolita, atata timp cat urletul nu insoteste gestul. atata timp cat functioneaza grija pentru celalat indiferent cine ar fi el. sunt o isterica civilizata, o catelusa parfumata. latru subtire, melodios si in general nu la ore nepotrivite.

dar probabil deja plictisesc, pentru ca de fapt am promis povesti si nu fac decat sa mazgalesc peretele blogului in nuante de galben. o mie si inca o mie de nuante de galben. nici macar eu nu am rabdare sa ma ascult. tocmai pentru ca nu sunt genul depresiv. nu sunt.

si in acelasi timp nu mai am rabdare sa ascult pe nimeni. cateva secunde si gata. incepe furia sa se alerge singura pe culoarele si-asa imbacsite de electricitate ale creierului. si stiu deja foarte bine ce urmeaza.

bateria la incarcat, somn, izolare, fructe si suc de morcovi, plimbari noaptea tarziu cand nu ma vad si nu ma vede nimeni si senzatia de sufocare dispare si ramane numai oboseala si dispare si oboseala si o iau de la capat. o sa ascult pe toata lumea si pe mine n-o sa ma ascult si n-o sa ma asculte nimeni pentru ca sunt asa de IN CONTROL.

cum nu vreau insa sa impovarez pe nimeni, subliniez ca totul e pe cale sa se rezolve. mixez 14 ore pe zi lyrics with politics, asa ca am cu ce sa-mi tin creierul ocupat, ma decuplez imediat cu incapatanare de la orice tensiune vine din afara si nu e deloc greu pentru ca nu vorbesc cu nimeni. dar pentru ca sunt totusi o isterica, chiar asa light, probabil n-o sa am rabdare sa stau in afara lumii pana imi revin pe deplin, pana la capacitatea maxima care-ti permite sa suporti, orice isterie, a oricui, oricat de mult timp are celalalt (care nu ma exlcude) nevoie. ma straduiesc sa fiu foarte egoista zilele astea si sper sa pot sa fiu si daca nu pot eu ajutati-ma

balerina din cutiuta muzicala

ok am fost full si dupa a urmat iarasi un scurcircuit si acum sunt din nou charging :)

va mai dura numai putin si am sa scriu un post lung f lung cu o poveste f ff lunga

deocamdata scriu cateva randuri pentru diana, care a probat o rochie minunata si care-i venea minunat dar pe care nu si-a putut-o permite si dupa s-a intristat rau de tot, in timp ce eu am primit cadou o rochie de printesa, dar care vine pe mine oribil ca pe un copil retard asa vine de oribil

si o sa-i dau ei rochia mea si o sa fie totul perfect :):)

si mai scriu pentru altcineva, pentru ca am promis ca-i mai scriu si nu i-am mai scris, pt ca intre timp m-am lupt sa fiu eu ok. sa ma invart senina ca balerina din cutiuta muzicala.

si stiu ca pot si sunt si o sa fiu ok pt toate printesele :) si toate printelese or sa fie ok

imi pare rau ca sunt obosita si nu pot sa pun un post mai frumos asa cum mi-as fi dorit

charging

romano vitali

sunt inca bagata in priza, la incarcat , dar imediat ce intra destul curent si incepe sa treaca suficienta energie prin circuite revin

deocamdata ceva frumos :)