Îi e teamă Madonnei de bătrâneţe?

în primul rând titlul nu are nicio legătură cu postarea. aşa cum nu prea avea legătură nici cu articolul din kudika feel sexy :P deasupra căruia trona...dar are totuşi relevanţa lui. aici, nu în kudika. feel sexy.


am citit de curând Povestea târfelor mele triste (Gabriel Garcia Marquez). şi m-am enervat. în primul rând pentru că asta era prima carte citită după ce încheiasem o nouă sesiune lecturi-obligatorii şi e cumplit să deschizi gura larg pt aer proaspăt şi să bagi noxe. şi în al doilea rând pt că am avut tot timpul senzaţia că citesc dintr-un manuscris. al unui tip pedant şi calofil. în comparaţie cu un veac de singurătate, marquez din povestea târfelor mele triste pare un kafka care anexează note şi paranteze.

story
un să-i-zicem-tip de 90 de ani se hotărăşte chiar în noaptea dinaintea împlinirii onorabilei vârste să apeleze la o veche cunoştinţă de-a lui, patroană de bordel, pentru a-i face rost de o virgină. bineînţeles, nu se întâmplă mare lucru. copila doarme sau se preface că doarme lăsându-se mângâiată (ideea vine, mărturisit, via kawabata, des citat de altfel printre sud-americani, mari amatori de fecioare narcotizate :P vezi si Laura Restrepo de ex.)
şi înfloreşte o mare dragoste.. ici colo sunt presărate floricele electrice (flashuri inductoare în memoria bătrânului, un împătimit al curvelor întreaga viaţă. dar să ne înţelegem, nu un casanova, nu un seducător, ci un plătitor. chestie care spune deja multe). în fine, urmează o oarecare intrigă, iar finalul ne dă speranţe că tipul o să mai trăiască fericit pe puţin vreo zece ani.
cartea e ratată. în primul rând prin seninătatea cu care e spusă povestea (parcă pt a preveni căderea în clişeu, cu patetismul vârstei and all). în plus, mai bate şi un uşor aer anecdotic…

mai mult decât cartea însă, m-a intrigat tema bătrânului sexuat. şi mi-am dat seama că sufăr de intoleranţă. în general nu-mi plac bătrânii. în sensul că nu nu-mi place să-i privesc, să-i ating, să-i ştiu în preajmă. bănuiesc că nu sunt singura. îmi dau seama că asta ţine în primul rând de o acutizare a sentimentului căderii în carne. şi totuşi nu sunt incapabilă de afectivitate pt bătrâni. de afectivitate de tip non-sexual evident.
mă pot aşadar ascunde în proximitatea bătrânilor în vorbe şi poveşti. ceea ce voi detesta până la capăt însă vor fi bătrânii sexuaţi. bătrânii cu pofte. cu albuşul de ou pe bărbie. cu contactul pus. ca bătrânul lui Marquez, ca al lui Tanizaki etc. şi până la urmă ca nu-încă-foarte-bătrânul-dar-aproape Daniel al lui Houellebecq…la fel cum nu mă va înduioşa niciodată, cum nu voi putea niciodată înfrânge repulsia, în faţa unui bătrân alcoolic…indiferent de câte filme şi poveşti voi construi în jurul scenei…pur şi simplu creierul mi-e tras în seringă şi capul rămâne gol şi trupul abandonat în convulsii… şi nu mi-e milă. chiar dacă uneori am senzaţia că îmi e milă. nu îmi e.
sakura nu-şi pune o problemă etică, asta trebuie să fie clar în final…atât. pt că nu prea are chef de concluzii.