la un moment dat mi-am propus să atac toate liniile de forţă care ar fi putut induce în creierul meu ideea de construcţie a unei fetiţe. pentru că nu e vorba bineînţeles de o simplă recuperare a uneia sau mai multora dintre fetiţele împachetate în matrioska de azi. în matrioska la vedere
şi mi-am propus asta cu toate că nu-mi plac şi refuz de obicei acele disecări oarbe ale propriului creier eratic pentru aflarea unor adevăruri absolute despre sine. pentru mine aşa ceva nu există. căutarea în sine (ca scop imediat) înseamnă distorsiune, modificare, şi creaţie de fapt, şi aşa ceva mi-e inutil. în afară de contextul în care vreau să fac artă bineînţeles. şi atunci singura soluţie este embolia. interdicţia şi deschiderea.
în plus căutarea asta e în mod obligatoriu o regresiune. căutarea ia înfăţişarea speranţei din „să nu mă părăseşti” a lui ishiguro. cu cât o gonflezi mai mult, cu atât înţelegi mai puţin. pentru că lipsa de înţelegere este o condiţie obligatorie pentru speranţă...
aşadar, mai degrabă cheful de joacă m-a împins să-mi propun aşa ceva. numai că, la prima decompresie, am abandonat investigaţiile
o să reiau aici pe scurt acele hinturi anterioare, posibile declicuri care au dus la construcţia fetiţei. şi probabil blogul ăsta o să arate ca jurnalul unui orb. în care frazele mai mult se desenează decât se scriu. se intersectează şi se aşează unele peste altele. un gen de struţo-cămilă, palimpsest cu fraze zburătoare ca omuleţii lui chagall
primul fir conductor spre fetiţă era cel trasând linia între frontul libertăţii absolute şi frontul încartiruirii absolute. fetiţa e liberă de responsabilitatea imediată a comportamentului ei. cam aşa suna. cu alte cuvinte, era vorba despre libertatea de a nu te controla, de a nu fi tot timpul sufocat de incapacitatea de a comunica exact ce vrei să comunici şi de teama că vei fi înţeles greşit. unei fetiţe i se trece cu vederea. pentru că ea e la vârsta la care este permis să nu ştii să comunici.
prin tideland mi-am oferit un alt fir. capsula oferită de imaginaţie. şi de ce era nevoie să fie un copil pentru a obţine protecţia asta? pentru că imaginaţia adulţilor suferă de ecolalie. în afară de cazul în care adultul este "bolnav" etc. dar de fapt deja nu mai e vorba de un adult...şi mai era nevoie de un copil, pentru că numai un copil este capabil să forţeze decorul imaginaţiei...sa iasă din decor ca truman. sau un adult bolnav...
al treilea fir ducea la un personaj pe care de fapt eu l-am considerat foarte multă vreme personaj şi pe care acum îl consider un clişeu - freud. şi dacă găsim şi în zona asta un motiv, atunci probabil fetiţa nu a fost căutată, ci ea a fost aşa aici dintotdeauna. nu a fost vorba de o regresiune. ci de un blocaj. egal cu sine. şi eu ştiu că fetiţa, aşa cum e, nu a fost aici dintotdeauna şi că, de fapt, nici nu prea mai e. q.e.d.
o altă explicaţie posibilă, pe care încă n-am dat-o, ar fi că incursiunea în anime, superjucăriile secolului XX, ASIMO, the-freaky-japanese-robot-child, roboţii din Coreea de Sud (http://news.nationalgeographic.com/news/2006/09/060906-robots_2.html), piesele lui michael marshall etc., m-a blocat. şi blocajul este de foarte multe ori creator. în cele din urmă, după combustie, creator.
şi mi-am propus asta cu toate că nu-mi plac şi refuz de obicei acele disecări oarbe ale propriului creier eratic pentru aflarea unor adevăruri absolute despre sine. pentru mine aşa ceva nu există. căutarea în sine (ca scop imediat) înseamnă distorsiune, modificare, şi creaţie de fapt, şi aşa ceva mi-e inutil. în afară de contextul în care vreau să fac artă bineînţeles. şi atunci singura soluţie este embolia. interdicţia şi deschiderea.
în plus căutarea asta e în mod obligatoriu o regresiune. căutarea ia înfăţişarea speranţei din „să nu mă părăseşti” a lui ishiguro. cu cât o gonflezi mai mult, cu atât înţelegi mai puţin. pentru că lipsa de înţelegere este o condiţie obligatorie pentru speranţă...
aşadar, mai degrabă cheful de joacă m-a împins să-mi propun aşa ceva. numai că, la prima decompresie, am abandonat investigaţiile
o să reiau aici pe scurt acele hinturi anterioare, posibile declicuri care au dus la construcţia fetiţei. şi probabil blogul ăsta o să arate ca jurnalul unui orb. în care frazele mai mult se desenează decât se scriu. se intersectează şi se aşează unele peste altele. un gen de struţo-cămilă, palimpsest cu fraze zburătoare ca omuleţii lui chagall
primul fir conductor spre fetiţă era cel trasând linia între frontul libertăţii absolute şi frontul încartiruirii absolute. fetiţa e liberă de responsabilitatea imediată a comportamentului ei. cam aşa suna. cu alte cuvinte, era vorba despre libertatea de a nu te controla, de a nu fi tot timpul sufocat de incapacitatea de a comunica exact ce vrei să comunici şi de teama că vei fi înţeles greşit. unei fetiţe i se trece cu vederea. pentru că ea e la vârsta la care este permis să nu ştii să comunici.
prin tideland mi-am oferit un alt fir. capsula oferită de imaginaţie. şi de ce era nevoie să fie un copil pentru a obţine protecţia asta? pentru că imaginaţia adulţilor suferă de ecolalie. în afară de cazul în care adultul este "bolnav" etc. dar de fapt deja nu mai e vorba de un adult...şi mai era nevoie de un copil, pentru că numai un copil este capabil să forţeze decorul imaginaţiei...sa iasă din decor ca truman. sau un adult bolnav...
al treilea fir ducea la un personaj pe care de fapt eu l-am considerat foarte multă vreme personaj şi pe care acum îl consider un clişeu - freud. şi dacă găsim şi în zona asta un motiv, atunci probabil fetiţa nu a fost căutată, ci ea a fost aşa aici dintotdeauna. nu a fost vorba de o regresiune. ci de un blocaj. egal cu sine. şi eu ştiu că fetiţa, aşa cum e, nu a fost aici dintotdeauna şi că, de fapt, nici nu prea mai e. q.e.d.
o altă explicaţie posibilă, pe care încă n-am dat-o, ar fi că incursiunea în anime, superjucăriile secolului XX, ASIMO, the-freaky-japanese-robot-child, roboţii din Coreea de Sud (http://news.nationalgeographic.com/news/2006/09/060906-robots_2.html), piesele lui michael marshall etc., m-a blocat. şi blocajul este de foarte multe ori creator. în cele din urmă, după combustie, creator.
ar mai fi desigur explicaţia unei proiecţii pe hârtie a unei fetiţe care ar fi trebuit să fie proiectată de fapt în carne. rezultatul pe hârtie al unei cenestezii explozive. dar nu e nici asta. de ce nu, o să văd mai târziu, mai clar.
şi aşa am "încheiat" şi cercul jocului ăsta deocamdată. pentru că farmecul unui jurnal, fie el şi cvasi-, este că rămâne mereu deschis
link nou, just for immediate fun : http://www.220.ro/Paranoia_Doll-content3542.html
2 comments:
ar fi trebuit sa scrii chestia asta inainte sa publici cartea. putea fi nu neaparat un 'manifest', dar cu siguranta o 'arta poetica'. poate exagerez :)
as fi putut daca as fi avut capul limpede. dar intai trebuia sa ies din carte ca sa am capul limpede. vezi ca si acum se mai vad urme de namol... :)
Post a Comment