abraziv

scriu in continuare, macar asta e ok, o sa-mi termin teza la timp (in prelungiri la timp), dar in rest totul merge prost. parca viata insasi, da, Viata, a devenit abraziva. si iar sunt asa enervant de sensibila si iar simt o pofta monstruoasa sa ma strang sub patura si sa nu mai ies niciodata. probabil e si din cauza ca am citit prea multa poezie in ultimele cateva luni si poate e si de la ploaia de ieri si de la prajitura prea dulce si de la usoara isterie care a pulsat cand am vorbit cu diana (desi asta s-a terminat cu bine) si de la oboseala din vocile prietenilor mei (care erau totusi veseli) aseara sub o reproducere ieftina din da vinci si de la ceaiul pe care l-am baut rece dimineata fiindca am uitat de el

de fapt nici nu conteaza de la ce

de fapt nici nu conteaza de la ce

va trebui sa schimb in curand ceva, semnificativ sa schimb, ca sa fie bine, fiindca asa simt ca mi se blocheaza trasaturile in ceva ce nu-mi seama, ca mi se blocheaza muschii si nu sunt home ci intr-o casa straina. ce frumos ma chinui sa slefuiesc lucrurile si asta trebuie sa inceteze

dar daaaaaaaaaar

fac mereu asa aici pentru ca altfel nu-mi permit sa cad artistic in destainurile cu prietenii sau nu ca nu-mi permit, nu reusesc (simtul ridicolului prea dezvoltat, vina iarasi ca de fapt ce mi s-a intamplat mie nu e mare lucru etc etc)

dar pot macar sa zic asa, precum poetul: "Munca omeneasca! Iata explozia care-mi lumineaza din cand in cand abisul."

in fine, am vrut sa las macar o umbra pe-aici fiindka sunt asa de trista si de jalnica azi si asta mi-a venit

oricum stiu ca nu e grav pur si simplu nu am timp sa las gandurile sa alunece in voie si din cauza asta sunt repezita si gresesc si simt viata asa abraziva