ordinea si zbaterea

postez pentru prima data un poem pe blog. un poem ratat. care n-a ajuns la nimeni, dar care mi-e foarte drag. poate tocmai din cauza asta. este genul de poem indelung slefuit, din care am extras la nesfarsit imperfectiuni si respiratii,

pe care l-am vrut oficial si induiosator. ca discursul unui pitic genial, unui pitic dictator. un discurs chiar si cu imaginatia foarte controlata. un discurs al unui pitic dictator batran. un discurs in care fortele se cunosc, se adulmeca, isi dau tarcoale si nu se confrunta niciodata, un discurs in care intri pentru a te ciopli. nu pentru a te elibera, ci pentru a te constrange. :)

poate de fapt aici era locul lui de la bun inceput

sunt foarte linistita zilele astea. azi dimineata am baut o cafea cu oana care s-a mutat aproape de mine si mi-a adus carti. printre altele mi-a adus urbancolia care la prima rasfoire nu-mi prea place. dar o sa vad. deocamdata citesc uzodinma iweala, fiarele n-au patrie, despre copii soldati si in continuare chestii pentru teza. in week-end m-am intalnit cu doina&george, mi-am luat bilete la lenny kravitz pentru ca aveam chef sa merg la un concert si asta era cea mai ok varianta afterall, mai ales avand in vedere ca o sa mearga si alina cu noi :) in rest, imi cumpar tot timpul chestii, mananc fructe si beau multa cafea si scriu scriu scriu sa termin odata

H+

Întotdeauna e bine să ai o poveste ticluită

la revoluţie. Ochii femeilor şi ochii bărbaţilor

s-au retras în tranşee, sunt cocoşi de luptă umflaţi

pe firul de iarbă -

dacă nu eşti atent poţi chiar să-i pierzi,

printre frunzuliţe abia ieşite din ţiplă,

lăcuste cu antenele iuţi sau cărăbuşi sintetici -

iar norii de praf se ridică oricum, în haite nervoase

în urma maşinii, pe drumul în pantă.



Să nu te laşi înfrânt în faţa mecanismului nou-nouţ

împrăştiat în zeci de piese pe mijlocul drumului,

direct în lumina soarelui,

să te gândeşti repede la o poveste,

iată cum perechile de glezne tinere mărşăluiesc deja

se apropie pe cărarea îngustă,

muşcate delicat, din loc în loc,

de tufe lucioase de mentă.



Despre chiar dimineaţa în care

te-ai ridicat în capul oaselor

şi totul era în sfârşit în jurul tău smuls din fire,

deşi nu te-ai putut bucura, ţi-ai dat seama imediat

că nu-ţi mai simţi picioarele



şi că revoluţia tocmai a-nceput.



Ai rămas atunci nemişcat,

liniştea se-ndepărta de tine hiperlucidă,

iar în hiperlinişte nu erai mai mult decât

un pui de pernă şifonat

urmărind zbaterea unei zile,

ordinea şi zbaterea.



Cauţi din ochi să vezi unde s-a ascuns puştiul

şi iată-l pe balcon întors cu spatele,

apasă cu un singur deget copiii magnetici din raza blocului

ca pe nişte maşinuţe de jucărie,

încoace şi-ncolo. Revoluţia trebuie că da, a început.


Poate chiar atunci când ţi-ai vizitat prietenii:

îmbrăcaţi în aceeaşi cămaşă de lână albastră,
femei şi bărbaţi, ei stau pe prag şi privesc cerul,

au stat pe prag şi au privit cerul hei,

şi nici măcar n-aţi putut vorbi între voi

aşa de tare se înteţise vântul.



Te sprijini mai bine în palme,

dar patul e moale şi din ce în ce mai mult

se topeşte în goana roţilor.



E bine totuşi să ai o poveste pregătită

pentru revoluţie, să fii sigur unde-ajungi

chiar dacă orice nouă întâmplare

înseamnă mai degrabă o picătură de sănătate în plus,

în această lume în care tu ai fost primul

şi tot pentru tine s-a făcut cel mai repede târziu.