corectura

sa pornim de la prezumtia ca exista o logica ale carei premise pot fi dibuite daca...cu atentie. ca exista schema de care altii se plang. pattern-ul in care tot nimeresc prapastia in care tot cad si care-i obsedeaza, desi majoritatea celor care isi dau seama de asta ignora de fapt gaura si se fixeaza cu o gandire si cu niste maini pe deplin sanatoase in iarba viguroasa de deasupra capului. ignorand insa, repetarea schemei ar insemna ca nu e nevoie de mai mult decat de niste psihanalisti cartezieni disciplinati pana la sange ca sa ne repare capul ca pe niste sa zicem boxe
sa zicem ca si schema in care cad eu, pt ca intotdeauna e usor de identificat una,... dar mai bine s-o fac altfel

un culoar lung muzica potolita merg normal poate numai usor simt nevoia sa ma balansez, dar nu prea accentuat, pur si simplu pt ca ma simt bine. din cand in cand culoarul se intersecteaza cu altele si acolo brusc blitzuri de lumina si bucatzi de muzica bruiate, mixaje, sa zicem ca intra un electro/breakbeat pe karma police sau asha ceva si capul meu e prins la mijloc si blitzzrile alea de lumina iti iau cate putin din energie si viata ti se scurge printre degete ca la jocuri

pe dedesubt banda calma si misto merge, camera ramane aprinsa, dar la suprafata nu iese decat o bolboroseala, fragmente de povesti cu sensul distorsionat, cu concluzii trase aiurea si permanent dublate de atentie, care stie foarte bine si care se simte neputincioasa pt ca nu poate sa corecteze imediat

bine, de obicei, reusesc sa imprim macar mutenie scenei, asta ar fi controlul, rup sforile dar nicio voce straina nu ma umple cu prezenta. de obicei da, asa se intampla, dar mai sunt si momente cand se trezeste brusc of revolta si nu mai vreau nimic si pe nimeni nu/mi mai pasa ce se intampla poate sa se intample totul intr/o zi de ce nu sa stric tot intr/o zi fiindka emotiile pe care nici macar nu le inteleg asa vor. intr-un fel insa sunt constienta si ca fara convulsii nu mi-as intelege pana la urma nici echilibrul

oricum, sunt pe bruiaj si desi mi se pare de cinci ori pe zi ca pot sa ma controlez ca stiu ce am de facut ce tratament sa/mi aplic pur si simplu uneori nu se rezolva cand faci singur pe doctorul. desi ink nu e asa de rau incat sa abandonez

pt ca de ex. pe drum pana la timisoara smabata singura in tren nu foarte multi oameni in vagon la geam cu castile cu cartile pe masuta am prins cea mai frumoasa zi de nu stiu cand. norii erau f jos si densi si nu din aia pufosi si letargici ci energici ca si cum baga cineva din tzeava si totul era verde intens si culoarea se intensifica si mai mult fiindka era nor si nu soare care ar fi poleit patetic si cumva dedublat si au fost campii din alea usor bombate fara niciun copac si fara stalpi de telegraf si cu grau nu galben ci mai mult spre alb si cu cer cu norii foarte jos si energici si dealuri pline de umbra si de fortza si chiar si un curcubeu spre seara care a tinut foarte multe minute si tot spre seara a iesit la fix soarele nu tare ci exact atat cat trebuia ca sa fie lumina fara sa ne orbeasca

si cand am ajuns in gara doi domni pe la 70 de ani in costume inchise la culoare cu cravata, proaspat barbieriti si cu tunsori impecabile au coborat tremurand si agitandu/se foarte mult foarte mult si sfasietor trollerul unei domnisoare cuminti, imbracata modest, care s/ar fi descurcat cu siguranta mult mai bine singura