cristina plina de fosfor

daca ar fi sa pot sa-mi aleg cum sa scriu despre prietenii mei (dar nu pot fiindca am cureaua slabita la creier si cam joaca-n gol) as scrie numai despre detalii sau chestii nesemnificative. o intreaga constelatie de detalii. as scrie ca x s-a tuns cu breton ca y si-a cumparat multe haine mov ca z pune intotdeauna lapte in ceai ca g are un tic cu esarfa ca h are o problema cu cremuitul mainilor habar nu am acum nu prea sunt setata pe detalii frumoase ca sa se intelega ce vreau. si toate detaliile astea le-as aranja asa intr-un cerc gros si apoi pak as sufla centrifug.
dar de cele mai multe ori nu fac asa. poate fiindca traiesc in secolul XXI care vine imediat dupa secolul XX care, desi unii cred ca a fost pana la urma o intoarcere la umanism, nu a facut decat sa deseneze (prin faimoasele discipline umaniste) oameni abstracti, ca in videoclipurile facute pe computer. niste siluete umplute cu culoare, de preferat ceva fosforescent. daca puteti ganditi-va nu la singuratatea aia care pare asa de personala cu acte si tot de pe stadion ci la multime cu totul, ganditi-va ca daca priviti in acelasi timp sunteti privit si ca, mai ales ca, atunci cand iti atrage cineva atentia pe strada iti atrage atentia mai ales fiindca l/o recunosti. iti seamana. e din aceeasi specie zodie orbita etc. ganditi-va ca sunteti intoleranti. pentru ca sunteti. ca broasca din piept va minte ca de fapt a fost odata printesa si ca pak daca aduci solutia magica iarasi o sa mai fie si bineinteles din cauza asta va feriti de pe-acum sa va amestecati cu multimea
ganditi-va ca marea problema cu inteligenta este ca nu se poate autoevalua. asa cum nu poti sa evaluezi un sistem dinauntrul lui nu-ti poti evalua nici inteligenta (tot un sistem) dinauntrul ei. exista o optiune la camerele foto mai noi sa faci trei fotografii consecutive si ti le lipeste dupa si uite asa vezi cat cuprinzi cu ochii si–n foto. dar nu maimult de 180 de grade totusi
in fine incepusem cu prietenii mei si nu vreau sa spun decat ca nu singuratatea umple silueta care danseaza, ci o dragoste fosforescenta de viata, care nu e satisfacuta, de unde tristetea maxima. asta e problema cu cel mai accelerat secol din istorie. vrem cu totii atat de mult si nu reusim sa obtinem decat foarte putin. asa ca nu mai vorbiti despre singuratate vorbiti despre pofta. (poate fara legatura saptamana trecuta am fost la mnac si inainte sa ajungem la intrarea in muzeu de departe am vazut o coada imensa cateva sute de oameni si nu intelegeam si erau si cateva limuzine in fata cu usile larg deschise si invitau sa te afunzi in piele si sa bei alcool. oamenii erau f organizati, stateau la coada cate doi :D ca la gradinita. dar nu erau totusi de gradinita erau de expo marriage si stateau la coada sa se imbrace frumos)

si tot aici ar trebui sa spun ca daca ar fi sa aleg o tara in care sa ma mut aceea ar fi olanda. fiindca intr-un sondaj recent pe valori umane (familia, religia, prietenii, politica si nu mai stiu ce) in olanda pe primul loc au iesit prietenii. romania avea acelasi procent la religie cu vreo 3, tari arabe :D

si nu stiu de ce sunt trista. asta o sa-mi explicati voi mai tarziu :D de multe ori ma simt chiar fericita (fiindca trebuie sa ne dezobisnuim sa aspiram la marea fericire care e o prostie) gandesc pozitiv stiu pe unde sunt gropile mai mari dinainte si atunci nu prea mai cad in ele (decat asa cand zic hei e timpul sa simti un pik ca n-ai aderenta sa-ti pastrezi mintea libera) si totusi ceva e in cea mai desvarasita neregula in acelasi punct sub piele. daca as fi avut vreo operatie m-as fi gandit ca au uitat foarfeca acolo, dar n-am avut nicio operatie. si nu pot sa zic nici ca e ca un gol si nici ca o rana. seamana cu un hohot de ras masculin sau poate dimpotriva cu momentul de liniste dinaintea unei reglari de conturi (dar intre cine si cine). cu o pereche de ochelari fara lentile

si pentru ca acum am dispozitie trebuie sa va povestesc cum am fost eu prima data la biblioteca orasaneasca in corabia (eram in clasa I) cu prietena mea doina care e si azi prietena mea doina si bibliotecara ne-a lasat dupa ezitari sa ne inscriem, desi paream niste dubioase care nu stiu sa citeasca, si cum mi-am luat legendele olimpului pt copii si credeam ca sunt niste chestii politiste. nu stiu de ce. si mi se pare o poezie ca doina citeste numai agatha christie (doina n-are nicio legatura cu literele etc.) si cum nu mai gaseste in ro si-si cumpara mereu catae 4-5 carti din librariile lumii prin care ajunge si ma gandesc oare agatha christie iti ajunge pt toata viata?
si imi aduc aminte ca am inceput cu madi (cu care ma vad mai incolo) prin clasa a sasea un roman politisit la doua maini. eram intr-un cantonament fiindca eram handbaliste si scriam un capitol eu urmatorul ea etc. pe detectiv il chema alex si cred ca mai am pe undeva carnetelul

si mai trebuie sa zic ca am fost incantata sa gasesc pe un blog manga-anime un comm in care cineva zicea ca a citit fetitza mea si i-a placut :D

si ascult numai deus de doua zile si fac pauza de fetitzeelectrop fiindca nici mcar nu ma pot preface ca am dispozitie

si sa va uitati aici cat timp eu ma concentrez sa ma fac fosforescenta dar nu fix ca omuletii din videoclipuri ci ca iepurasul lui eduardo kac :)